Unii părinți ajung la coaching confruntați cu provocarea de a lucra la relația cu propriii copii.
Unii părinți ajung la coaching confruntați cu provocarea de a lucra la relația cu propriii copii. Se simt blocați, lipsiți de soluții sau resurse pentru a gestiona această relație așa cum și-ar dori. Mulți resimt vinovăție, frustrare sau pur și simplu spun: „Nu-mi mai recunosc copilul” sau „Nu mă mai recunosc pe mine”.
Cred cu tărie că fiecare părinte se confruntă cu astfel de provocări, deși poate sub alte forme sau exprimate în cuvinte diferite. Nu există o rețetă unică și nici un părinte perfect. Relația noastră cu copiii este adesea un adevărat roller coaster emoțional. Uneori suntem mândri de rezultate, alteori ne simțim neputincioși. Ce este important este să identificăm ce ne deranjează, ce ne provoacă sau, din contră, ce ne aduce bucurie în această relație.
Mai jos sunt câteva direcții și întrebări care ne pot ajuta să înțelegem mai profund relația cu copiii noștri. Fiecare punct are puterea de a deschide noi căi și conștientizări.
1. Care sunt aspectele care mă deranjează cel mai mult la copilul meu?
Identificăm trăsăturile, acțiunile sau inacțiunile care ne „apasă butoanele”. Întrebarea esențială este: „Cum fac și eu aceleași lucruri, dar în forma mea?”. Dacă ne permitem să vedem acest aspect, vom putea să ne apropiem mai mult de copil, renunțând la ideea că suntem „superiori”.
De exemplu, dacă ne deranjează că „copilul meu minte”, putem analiza ce înseamnă pentru noi „a fi mincinos” și când noi înșine am ascuns informații. Legea reflexiei ne arată că de multe ori vedem în ceilalți ceea ce facem și noi, iar acest lucru devine evident dacă privim momente concrete.
2. Cu cine îmi compar copilul?
Ne comparăm copilul cu un model ideal, fie că vorbim despre copiii altora, despre imaginea din cărți sau despre propriile așteptări. Ce e important este să vedem ce trăsături admirăm la acest model ideal și cum copilul nostru le manifestă în felul său.
De asemenea, e util să analizăm ce costuri și dezavantaje aduce copilului dorința noastră ca el să fie „ideal”. Recunosc că mult timp mi-am comparat copilul cu „copilul Montessori” din teorie. Din păcate, asta a adus multă presiune și critică în relația noastră.
3. Cum influențez eu dinamica dintre mine și copilul meu?
Fiecare părinte aduce ceva în relația cu propriul copil: comportamente, idei, convingeri preluate de la părinți, bunici, profesori sau alte figuri importante. E un proces complex, dar simpla conștientizare a acestui fapt poate aduce mai multă claritate.
4. Eu, ca părinte, cu cine mă compar?
De unde am preluat modelul de parenting pe care îl aplic? Este important să observăm dezavantajele acestui model și să recunoaștem că nici el nu este perfect. Scopul este să vedem că fiecare abordare are atât beneficii, cât și costuri. Viața, în esență, este echilibrată: nu există plus fără minus.
5. Pentru ce mă învinovățesc că nu fac sau că fac în relația cu copilul meu?
Atunci când ne simțim vinovați, ne ajută să identificăm beneficiile acestor trăsături, acțiuni sau inacțiuni. Scopul este să echilibrăm percepțiile până când vedem egalitatea dintre costuri și beneficii. Astfel, putem diminua vinovăția și observa că avem, în realitate, un echilibru.
6. Pentru ce mă mândresc că fac bine în relația cu copilul meu?
Chiar și în trăsăturile de care suntem mândri există minusuri. Dacă analizăm atât beneficiile, cât și costurile, putem ajunge la un echilibru între plus și minus. Această conștientizare ne ajută să diminuăm mândria și să privim relația cu mai multă claritate.
Concluzie
Pentru a dizolva și echilibra emoțiile și percepțiile din relația părinte-copil, lucrez cu Metoda Demartini, un proces științific dezvoltat de Dr. John Demartini, aprofundat alături de mentori precum Dacian Pășcuță și Pavel Boitor. Această metodă ajută la echilibrarea emoțiilor și la aducerea clarității în cele mai profunde dinamici familiale.
A înțelege că viața este echilibrată – că fiecare trăsătură, acțiune sau inacțiune are atât beneficii, cât și costuri – ne permite să privim relația cu copilul nostru cu mai multă iubire, răbdare și acceptare.
Cu drag de oameni,
Simina