Cum provocările din trecut ne formează fricile și autosabotajul în prezent

Astăzi aș vrea să împărtășesc cu voi, pe scurt, un proces dintr-o sesiune de coaching pentru a vedea ce profund se leagă provocările noastre actuale de ceea ce am experimentat, perceput la o vârstă fragilă.

Clienta vine în sesiune cu o provocare legată de organizarea actelor de la firmă. Am mai lucrat pe această provocare și am tot dat jos din straturile cepei. Acum zice așa:

„Mă uit la actele acelea de pe birou și văd că asta cu actele este provocarea vieții mele. Eu simt toată partea asta ca un călcâi. Este o frică mare acolo, o frică de moarte.”

Și un dialog interior în astfel de situații, când ne vizitează autocritica, bat-o vina să o bată, ar putea fi:

Ce poate fi așa de greu să te mobilizezi să îți organizezi actele? Serios? Nu ai pic de voință. Iarăși te lamentezi degeaba, ia treci la treabă.

Ți se pare cunoscut? Mie da, de multe ori am trecut pe acolo.

Și întreb clienta ce este mai exact frica de moarte:

Frica de a vedea cineva ce dezastre este și că eu nu depășesc provocarea asta, frica de a-mi dezamăgi părinții.

Îi spun că nu putem avea o frică de viitor, dacă nu am experimentat-o în trecut, precum nu putem avea frică de ceva, dacă nu avem un atașament puternic legat de opus. Atașamentul puternic era legat de ordine, destul de clar aș zice, dar frica, când ai mai trăit tu această frică de moarte, de a nu-ți dezamăgi părinții (care dintre ei, mai specific)?

De aici am ajuns la tata, care i-a spus când era foarte mică:

„Când a mers mama la spital să nască, i-am zis că dacă nu este fată pe strada asta nu vine spre casă copilul.” Și informația asta a auzit-o de mai multe ori, în mai multe etape.

Cum s-a manifestat în viața ei acest lucru?

Ping-pong de supraviețuire, de existență între energia feminină unde se încarcă și cea masculină unde se sufocă și consumă gura de aer câștigată din energia feminină. Greutate de împuternicire în ariile vieții masculine, de respingere a energiei masculine și a zis că până la acel moment în care i-a zis tatăl său ceea ce i-a spus ea nu știa dacă era fată sau băiat. Durerea în acel moment a avut mai multe percepții, mai multe forme poetice aș zice: de la mă constrânge să fiu conformă standardului său până la îmi condiționează existența.

Am lucrat provocarea cu metoda Demartini și a venit și conștientizarea:

Cât timp am fost în energie masculină m-a dus în burnout. Dacă ești doar conform și nu ești autentic te duce la nonexistență. Resping masculinul din mine pentru că vreau să exist.

Ce a mai învățat clienta din acest moment: Dacă te pune cineva pe invizibil, te constrânge să te vezi tu pe tine, să te conectezi tu cu sufletul tău, să fii independentă de factorii externi. Sunt puternică acolo. Îmi văd puterea interioară și văd că nu sunt dependentă de condiționarea tatălui.

Dar pe mine, ca și ghid în acest proces, m-a impact foarte tare să văd cât de profund a putut să se înrădăcineze în percepția clientei vorbele tatălui spuse când ea era foarte mică.

De asemenea, dacă eu resping energia masculină, resping și acele arii ale vieții care sunt în această energie: aria mentală, aria vocațională, aria financiară. Astfel mă autosabotez să nu mă împuternicesc financiar, să nu cresc vocațional, mă plafonez pentru că altfel l-aș putea dezamăgi pe tata și îmi pun în pericol existența!

Recunoscătoare să fiu ghid în acest proces!